Da, deja de mai mult de un an petrec o jumătate de zi din săptămâna mea cu copiii Casei Valentina. S-ar putea să nu fie mult timp, sunt doar câteva ore, dar e un timp in care îmi umplu inima și care mă ajută să fac fata restului de săptămâna cu o stare sufleteasca diferită.
Facem mime, desene misterioase pe tablă, jucăm cărți cu puzzle-uri și Lego pentru a ne dezvolta creativitatea. Dansăm,ne jucăm cu cuvintele,cu numerele și, anul trecut, am încercat chiar să ii învăț un pic franceza!
Există întotdeauna cineva care câștigă, aplauze, felicitări pentru toți și recompense, desigur !. Ebru, Denisa, Rebecca, Nicoleta și micuța Mihaela și apoi băieții Raul, Virgil, Marius, Ionut și chiar cei mai mici, toți așteaptă joia dimineață știind că va avea loc o competiție foarte amuzantă.
Scopul jocurilor mele este de a crea încredere în sine, de a-și dezvolta reciproc creativitatea, de a învăța respectul față de ceilalți, de onestitate și de generozitate. Într-o zi, i-am cerut Denisei să renunțe la premiul sau,pentru a-l da Mihaelei, care nu a putut câștiga și a făcut-o fără probleme. Marius i-a dat, în mod spontan ,câteva dintre biletele castigate de el unuia dintre micuti ,care plangea. Văd cum copiii inteligenți cresc, învățând să se joace și să câștige, dar și sa devina generoși, capabili să împartă cu prietenii lor.
Uneori pot fi furioși, puțin agresivi, sau văd tristețe în ochii lor. Dar când zâmbetul revine sau când primesc un mic gest sau un cuvânt bun, chipurile lor se transforma si îmi spun că în viață, trebuie să sperăm întotdeauna că după ploaie, soarele va iesi .
Ce lecție frumoasă de viata!
Miriam Celeste – benevol Casa Valentina